Cum ar fi dac-ar fi?

Soarele se duce la culcare. S-a plictisit si a obosit de atata intristare, poluare si sete de bani. Ne priveste adesea trist, fara a putea schimba ceva in comportamentul nostru. Se conformeaza pentru ca asa ne este sortit sa traim, desfranat. Dar inca isi mai arunca sagetile de foc peste Pamant, in speranta ca vor veni oameni care sa schimbe ceva.
Asemenea lui, ma simt stinghera, ca un spic de grau in infinitul de aur pe care oamenii il contempla atunci cand este bogat. Vantul ma ridica si ma coboara si ma indeamna catre inaltul cerului asa cum viata ma calauzeste catre un ideal, catre inaltimi pe care numai eu le pot atinge, catre sentimente pe care numai eu le pot simti si intelege. Asa cum spicul de grau asteapta sa fie privit la nesfarsit de soare, si eu astept sa te gasesc, sa ma gasesti, sa ne privim si sa ne iubim. Ma intreb daca e ca in legenda despre un zeu care era indragostit de o pamanteana, dar ea iubea un pamantean. Zeul pentru a se razbuna a aruncat un blestem pentru ca ei sa se afle in locuri opuse ale lumii si sa fie meniti sa se caute o viata intreaga fara a se mai gasi, insa.
Pe mine nu ma iubeste niciun zeu caci nu sunt frumoasa decat pentru mine, nu stiu sa cant la vreun instrument, sa scriu poezii. Eu nu stiu decat sa visez, sa imi pun intrebari fara raspuns, sa astept si sa ignor lumea fada care ma inconjoara. Nu stiu daca sa-mi para bine sau rau ca nu sunt perfecta asa cum ai vrea sa fiu. Daca as fi perfecta, as fi fada, stearsa, plata. Unde ar mai fi senzatia aia de a pune lucrurile diferite in comun?
Nu vreau sa ne placa in acelasi timp unul de celalalt si sa ne indepartam din ce in ce mai mult dintr-o prostie, pentru ca unul a tacut, iar celalalt a fost prea impulsiv. Nu vreau sa-mi placa de tine si tu sa ma vezi ca pe o oarecare. Vreau doar sa ne acceptam si sa nu mai punem la suflet toate prostiile pe care le debitam. Vreau doar ceva frumos.

Pe plaja Chesil de Ian McEwan

Asa poate fi schimbat tot cursul unei vieti – nefacand nimic. Acolo, pe plaja Chesil, ar fi putut sa o cheme inapoi pe Florence, ar fi putut sa se duca dupa ea. Nu stia sau nu ii pasase intru-atat incat sa stie ca in timp ce fugea de el, singura, in disperarea ei, ca era pe cale sa-l piarda, niciodata nu l-a iubit mai mult sau mai cu speranta, iar sunetul vocii lui ar fi fost ca o salvare, s-ar fi intors la el. In schimb, el a ramas infipt in tacerea lui rece si dreapta, in apusul soarelui, urmarind-o cum inainta grabita de-a lungul tarmului – sunetul indepartarii ei anevoioase fiind estompat de cel al valurilor ce se spargeau de mal -, cum disparea in ceata, un punct pe fasia imensa si dreapta de pietris lucind in lumina palida.

Eu sunt eu

Vreau sa fug. Paradoxul: este joi si ma simt de parca ar fi vineri adica nasol. Sunt mai ciudata din fire si imi place pentru nu sunt ca toti ceilalti. Vineri seara e perioada cand stau inchisa in cusca mea alcatuita din iluzii, iubire indepartata si neputinta. Nu am chef nici macar sa-i ascult pe ceilalti cum ii povestesc intamplarile de peste zi, muzica ma face sa ma simt inconfortabil si prost dispusa dar ciocolata ma ajuta sa visez. Acum nici nu ma mai baga in seama. Aseara as mai fi vorbit daca nu se facea 11 ca sa ma duc sa dorm si acum, nimic. Vinerea, dupa o saptamana intreaga de scoala, sunt prea obosita ca sa mai zic ceva si ma apuc sa mai scriu, sau sa ascult Vama sau poate sa ma culc pe la 9. E ciudat cum un baiat poate sa se bage in seama atat de mult intr-o zi cu tine si a doua zi nici sa nu mai observe ca existi pe fata Pamantului sau ca dupa un an sa iti spuna ca vine vine in oras si ca o sa va vedeti si te saruta iar tu iti faci iluzii pentru urmatoarea intalnire care va fi atunci cand vei fi majora, poate, pentru ca atunci sa iei trenul si sa te duci la el, sau ca sa astepti an de an aceeasi zi ca sa-ti trimita un mesaj cu "La multi ani :X :* >:D<". Acum ascult "I belong to me " din Jurnalul lui Bridget Jones. Imi place filmul pentru ca e romantic si pentru ca as vrea sa fiu in ipostazele ei. Imi plac in general filmele de dragoste pentru ca imi vad viata prin ele. Ma intreb daca ma iubeste sau daca se gandeste inca la mine sau daca vrea sa ne mai vedem vreodata. Eu nu stiu daca il iubesc. Nici nu stu ce e dragostea. Poate sunt doar obsedata de el sau poate e o aparenta ceea ce simt pentru el. Ceea ce stiu e ca mor de dorul buzelor lui si imi vine sa plec sper el cu primul tren numai ca sa-l vad si ca sa-l simt langa mine, chiar si pentru 15 minute. Daca as vedea alte fiinte in ipostaza mea as spune ca sunt slabe,usor influentabile si ca sunt chiar proaste. Nu ma intereseaza acum daca altii vad aceleasi lucruri si la mine pentru ca situatia asta ma defineste si poate chiar ma maturizeaza, sau poate nu.