duminică, 29 noiembrie 2009

duminică, 15 noiembrie 2009

Amarui

Atatea amintiri si iluzii amarui imi vin acum in minte si toate ma inconjoara si ma fac sa ma simt ca o fraiera. De ce? Pentru ca am vrut mai mult. Pentru ca am sperat ca poate e timpul si pentru mine. Pentru ca am crezut ca am ingropat ceva in nisip. Dar vantul e inselator. A dat nisipul la o parte si a scos la suprafata ceea ce nu mai speram si nu mai vroiam sa vad, sa simt. Cum te simti cand nu e nimic cum ti-ai imaginat? Cum te simti cand te trezesti la realitate din visul in care traiai intr-o lume de ciocolata? Cum e? Este amar. Si asa va fi mereu.

miercuri, 11 noiembrie 2009

A simti


Cum ma simt?
Pot sa spun ca singura. Intotdeauna mi-am dorit sa am bani. Iar acum am. Pot sa-mi iau ce doresc, sa mananc ce vreau, pot sa fac ce nu am putut pana acum. Viitorul mi-l vad luminat pentru ca imi pot permite sa fac inot la vara, sa incep pregatirea la anul, sa dau de carnet, si sa ma duc la Cluj. Si poate sunt sanse sa fac si cu taxa facultatea, cu toate ca pana acum am respins ideea.
Dar intr-un fel ma simt singura. Bunica-mea gandeste vechi. Eu sunt cea care vine cu idei moderne, noi pe care trebuie sa le accepte. Eu incerc sa inlatur starea de batranete si singuratate din casa. Eu incerc sa-mi fac viata frumoasa si sa-l scot pe frate-miu din lumea lui: calculator, televizor, scoala.
Ma simt implinita ca nu mai duc lipsa din punct de vedere financiar. Ma simt pe linia de plutire ca nu o sa-mi mai fie rusine sa refuz sa ies undeva cu prietenii pentru ca nu am bani. Banii imi dau posibilitatea sa ma maturizez, sa aleg ce-mi place, sa fiu independenta de ideile altora, sa fiu propriul meu sfatuitor.
Cand este aici, ne certam si vreau sa fie langa mine si totusi sa fie plecata. E amuzant acum cum ne certam ca nu aveam loc in bucatarie. Imi este dor si totusi m-am obisnuit. Vorbim la telefon, e sanatoasa, noi la fel. Avem situatie financiara. Totul se rezuma la bani. Dar chiar si asa, nu as reveni la vremurile trecute doar s-o am alaturi. Poate cine stie... se va intampla cum si-a propus...

marți, 3 noiembrie 2009

Indoiala

Sunt atat de ciudata incat si pe mine ma enervez. Acum 3 zile nu mai puteam. Vroiam sa vorbesc, sa-l vad, sa vad ca e on pe mess dar indoiala si nesiguranta pe omoara. Treptat revin la normal cu toate ca nu cred ca asta ar fi ceea ce vreau. Incerc sa fiu ca inainte, ca si cum nimic n-ar fifost pentru ca nu vreau sa ma cufund in iluzii inca o data. Nu stiu cum sa ma comport. Cad dintr-o extreme in alta... nici eu nu ma inteleg. Cum poti sa-i intelegi si sa-i cunosti pe altii cand nu poti sa faci asta cu tine insuti? Cum poti sa ceri cand nu poti sa dai?Mi-e groaza si teama de refuz, de indiferenta reala, de suferinta.
Stau uneori si ma simt perfect asa cum sunt, cu cunostiintele mele, cu faptul ca n-am nicio legatura cu sportul, cu relatiile cu prietenii, cu ce am realizat pana acum si cu planurile mele, cu faptul ca ai mei sunt sunt diferiti ce ai ceilorlalti si totusi am trecut peste de vreo 10 ani, ca nu am multi bani dar nici saraca nu sunt, cu faptul ca ascult house bun, ca am camera mea, cu patul meu in care dorm cel mai bine, cu calculatorul care cuprinde cam 40% din viata mea.
Dar am momente cand ma simt inferioara, inutila, in plus, privita in umbra de multi, fitoasa, falsa, neintelegatoare, pretentioasa, cand cred ca nu am destul si nimic nu imi este favorabil, ca este vina mea ca sunt singura si ca o sa raman singura pentru totdeauna, ca toti ma vorbesc pe la spate, ca nu o sa am niciodata ce imi doresc, ca nu merit, ca nimanui nu-i place de mine. Mai am momente cand vreau un prieten si vreau sa am pe cineva care sa tina real la mine si care sa ma inteleaga si cu care sa nu-mi fie rusine pe strada, care sa stie carte, sa arate bine, sa-mi placa de el, sa vorbeasca frumos, sa ma ia in serios, sa nu creada ca tot ce scriu pe blogul asta sunt prostii. Cred ca cer prea mult dar uneori prefer sa traiesc in lumea frumoasa si plina de idealuri pe care vreau sa o duc decat sa ma simt singura si nesigura.
Vreau sa se miste ceva. Vreau ca macar o data in viata sa ma simt implinita. Vreau sa stiu ca asteptarea asta lunga de 3 ani jumate nu a fost in zadar si vreau sa nu ma mai simt ultima persoana.