Soarele se duce la culcare. S-a plictisit si a obosit de atata intristare, poluare si sete de bani. Ne priveste adesea trist, fara a putea schimba ceva in comportamentul nostru. Se conformeaza pentru ca asa ne este sortit sa traim, desfranat. Dar inca isi mai arunca sagetile de foc peste Pamant, in speranta ca vor veni oameni care sa schimbe ceva.
Asemenea lui, ma simt stinghera, ca un spic de grau in infinitul de aur pe care oamenii il contempla atunci cand este bogat. Vantul ma ridica si ma coboara si ma indeamna catre inaltul cerului asa cum viata ma calauzeste catre un ideal, catre inaltimi pe care numai eu le pot atinge, catre sentimente pe care numai eu le pot simti si intelege. Asa cum spicul de grau asteapta sa fie privit la nesfarsit de soare, si eu astept sa te gasesc, sa ma gasesti, sa ne privim si sa ne iubim. Ma intreb daca e ca in legenda despre un zeu care era indragostit de o pamanteana, dar ea iubea un pamantean. Zeul pentru a se razbuna a aruncat un blestem pentru ca ei sa se afle in locuri opuse ale lumii si sa fie meniti sa se caute o viata intreaga fara a se mai gasi, insa.
Pe mine nu ma iubeste niciun zeu caci nu sunt frumoasa decat pentru mine, nu stiu sa cant la vreun instrument, sa scriu poezii. Eu nu stiu decat sa visez, sa imi pun intrebari fara raspuns, sa astept si sa ignor lumea fada care ma inconjoara. Nu stiu daca sa-mi para bine sau rau ca nu sunt perfecta asa cum ai vrea sa fiu. Daca as fi perfecta, as fi fada, stearsa, plata. Unde ar mai fi senzatia aia de a pune lucrurile diferite in comun?
Nu vreau sa ne placa in acelasi timp unul de celalalt si sa ne indepartam din ce in ce mai mult dintr-o prostie, pentru ca unul a tacut, iar celalalt a fost prea impulsiv. Nu vreau sa-mi placa de tine si tu sa ma vezi ca pe o oarecare. Vreau doar sa ne acceptam si sa nu mai punem la suflet toate prostiile pe care le debitam. Vreau doar ceva frumos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu