Incercati sa raspundeti prin propozitii scurte, nu mai mult de 5, 6 pentru fiecare intrebare. E important sa existe subiect, predicat. Apoi stergeti intrebarile si uniti raspunsurile sub forma unui eseu personal caruia sa-i dati un titlu. Va urma episodul 2.
Care este visul tau cel mai important? (Incearca sa-l definesti cat mai concret in cateva propozitii)
Ce crezi ca ti-a lipsit cel mai mult in copilarie?
Care este cea mai mare greseala pe care ai facut-o intre 16 si 20 de ani? De ce este o greseala? De ce este cea mai mare?
Ce te linisteste? Ce te nelinisteste?
Care e cea mai mare frica a ta? De ce?
Care e cea mai mare frica in raport cu o femeie/barbat?
Cum i-ai facut pe altii fericiti?
Cand ai fost fericit? Ai spus vreodata asta? In ce context?
Ce te-a ranit cel mai mult pana acum la: prieteni, colegi, familie? De ce? (Explicatiile sunt la fel de importante ca raspunsurile)
Sa fac facultatea la Cluj. Sa imi gasesc un job bine platit de care sa fiu multumita si unde sa am colegi de serviciu agreabili. O prezenta masculina. Asa cum se zice ca fetele cand sunt mici sunt mai atasate de tati. M-am lasat condusa de orgoliu si am stricat prietenii care puteau sa dureze mult mai mult. Ma linisteste muzica chillout, faptul ca ma inteleg bine cu toti prietenii mei si ca viitorul imi surade. Ma nelinisteste cand sunt certata cu cineva la care tin, cand sunt in criza de bani pentru o peridoada mai lunga, cand relatiile pe care le credeam solide sunt de fapt nisip dus de vant. Mi-e frica de singuratate, de gandul ca as putea sa imi traiesc viata sau batranetea undeva uitata de prieteni, familie. Uneori mi-e frica de moarte cand ma gandesc ca ar putea durea. Daca ar fi sa mor in somn si sa nu simt durere ar fi ok. Mi-e frica sa nu am prieteni. Mi-e frica de un barbat violent, care ar putea abuza fizic si nu numai. Facandu-ma pe mine fericita. Cand am fost fericita am avut o sclipire in ochi, am fost foarte vesela si entuziasmata. Poate nu am spus direct, dar am lasat sa se vada. La prieteni m-a deranjat ca deodata din prieteni ne-am transformat in nimeni. M-a deranjat schimbarea brusca de atitudine. Din ceva solid la care tineam mult, s-a ajuns la priviri reci, gust amar si nostalgia ca vor veni vremuri mai bune, oameni mai buni. Cu colegii nu am nimic inafara de relatii de clasa. Fara suflet, fara sanse de a fi ranit. La familie... poate uneori indiferenta si dorinta exagerata de perfectiune, de a fi ca x sau ca y si de a renunta sa fiu eu; diferentele dintre ce ai si ce vrei vazand la altii.
